Netanyahu semnalează că armata israeliană va menține prezență post-conflict în Fâșia Gaza / SUA suplimentează asistența destinată palestinienilor

Netanyahu semnalează că armata israeliană va menține prezență post-conflict în Fâșia Gaza / SUA suplimentează asistența destinată palestinienilor
Publicat: 05/12/2023, 22:19

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a reafirmat, marți seară, că Fâșia Gaza va trebui să fie demilitarizată după încheierea confruntărilor armate, subliniind că nu va accepta prezența forțelor internaționale, în timp ce Administrația SUA a anunțat suplimentarea asistenței pentru civilii palestinieni.

”După război, Fâșia Gaza va trebui demilitarizată. Nicio forță internațională nu poate fi responsabilă de acest lucru. Eu nu sunt pregătit să accept niciun alt aranjament”, a declarat Benjamin Netanyahu, potrivit cotidianului Haaretz, cu ocazia unei ședinte de guvern.

Benjamin Netanyahu a insistat că ofensiva militară în Fâșia Gaza va continua până la eliminarea grupului islamist Hamas.

”Suntem pe calea cea bună. Am reușit să aducem acasă 110 ostatici, prin eforturi diplomatice și prin operațiunile militare. Jumătate dintre comandanții operaționali ai grupului Hamas au fost eliminați. Acum, am înconjurat orașele Khan Younis și Jabaliya, nu mai au unde să fugă. Ne vom asigura că Fâșia Gaza nu va mai fi niciodată o amenințare pentru Israel”, a subliniat Netanyahu, citat de cotidianul The Times of Israel.

În Fâșia Gaza sunt în continuare 138 de ostatici israelieni, iar Qatarul a anunțat continuarea eforturilor diplomatice între Israel și mișcarea fundamentalistă Hamas pentru a obține eliberarea acestora.

Guvernul Israelului a semnalat constant că armata israeliană va menține prezența în Fâșia Gaza după înlăturarea de la putere a mișcării islamiste Hamas. Administrația SUA a admis că este foarte probabil ca Israelul să mențină prezență militară pe teritoriul palestinian imediat după eventuala înlăturare de la putere a grupului Hamas, dar a atras atenția că o prezență militară pe termen nedeterminat ar fi ”o greșeală”, întrucât ar echivala cu reocuparea teritoriului palestinian.

Conform unor oficiali guvernamentali, premierul Benjamin Netanyahu i-a transmis săptămâna trecută secretarului de Stat american, Antony Blinken, că armata israeliană va crea ”o zonă-tampon” pe teritoriul Fâșiei Gaza, la frontiera cu Israelul, pentru a evita noi incursiuni ale militanților islamiști.

Administrația SUA anunță asistență umanitară suplimentară pentru Fâșia Gaza

Samantha Power, directorul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a anunțat marți, în cursul unei vizite în Egipt, că Washingtonul va suplimenta cu 21 de milioane de dolari asistența destinată populației palestiniene.

”Statele Unite continuă permanent eforturile pentru depășirea obstacolelor diplomatice și operaționale privind accesul umanitar și pentru a găsi soluții de intensificare a asistenței”, a comunicat USAID, conform cotidianului The Jerusalem Post.

Bilanțul bombardamentelor israeliene asupra Fâșiei Gaza a ajuns la 16.248 de morți, printre care se numără peste 7.000 de minori. Alte peste 43.000 de persoane au fost rănite, iar circa 7.000 sunt date dispărute, a anunțat marți seară Ministerul local al Sănătății, subordonat grupului islamist Hamas.

Foto: Profimedia

Citește și:

Statele Unite îi sancționează pe coloniștii israelieni care comit atacuri asupra palestinienilor în Cisiordania

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...